1 Decembrie/Sălaj: Manifestări de marcare a Zilei Naţionale, la Zalău şi Şimleu Silvaniei

0
85

Ceremonii oficiale restrânse de marcare a Zilei Naţionale a României au avut loc, miercuri, la Zalău şi Şimleu Silvaniei.

Acestea au inclus un ceremonial militar şi religios, cu alocuţiuni ale oficialităţilor, depuneri de jerbe de flori şi defilarea trupelor.

‘Trăim de aproape doi ani de zile sub spectrul unei pandemii care ne-a scos din rutina zilnică şi ne provoacă, zi de zi, la o luptă de cele mai multe ori inegală. Am convingerea însă, că la fel ca în alte bătălii purtate de-a lungul istoriei, vom ieşi mai puternici din această încercare. Mesajul meu, de Ziua Naţională a României, se rezumă la un singur cuvânt: unitate. Doar împreună, români, maghiari şi alte naţionalităţi, putem învinge pandemia, doar împreună putem trece peste dificultăţile economice, doar împreună putem aduce România în elita ţărilor europene. Pe de altă parte, chiar dacă pare o picătură într-un ocean, efortul fiecăruia din noi contează, iar suma tuturor acestor eforturi ne va duce o Românie de mâine aşa cum ne-o dorim. Trebuie să purtăm mereu în suflet o rază de soare şi o speranţă pentru un viitor mai bun’, a transmis prefectul judeţul Sălaj, Dari Toma, în mesajul său, prilejuit de Ziua Naţională, potrivit unui comunicat de presă.

La finalul ceremoniei de la Şimleu Silvaniei a avut loc vernisajul unei expoziţii documentare dedicate împlinirii a 770 ani de către oraşul de la poalele Măgurii, evenimentul fiind organizat în casa în care s-a născut Iuliu Maniu.

Activităţile din cele două oraşe au fost organizate, în colaborare, de Instituţia Prefectului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, primăriile Zalău şi Şimleu Silvaniei şi structurile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne.

Sursa: AGERPRESS