Acasă931 Iunie/ Mehedinţi: 'Împreună MAI aproape de copii!', acţiune a pompierilor, poliţiştilor...

1 Iunie/ Mehedinţi: ‘Împreună MAI aproape de copii!’, acţiune a pompierilor, poliţiştilor şi jandarmilor

Pompierii din judeţul Mehedinţi au organizat şi desfăşurat, miercuri, sub genericul ‘Împreună MAI aproape de copii!’, alături de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, la pădurea Crihala din municipiu, o activitate dedicată copiilor cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 Iunie, cu expoziţii cu tehnică folosită pe timpul misiunilor, dar şi ateliere de lucru.

Astfel, copiii au avut posibilitatea de a-şi testa curajul prin escaladarea unui zid de căţărare, să-şi demonstreze creativitatea în cadrul unui concurs de desene pe asfalt, dar şi să-şi arate îndemânarea şi perseverenţa prin parcurgerea unui traseu practic aplicativ.

‘A fost o atmosferă plină de zâmbete, culoare şi baloane de săpun, copiii de toate vârstele manifestându-şi entuziasmul. În semn de apreciere, aceştia au primit dulciuri, diplome şi insigne. Le mulţumim părinţilor, bunicilor, dascălilor şi tuturor celor care au făcut posibilă participarea copiilor la evenimentul creat special pentru ei’, spun reprezentanţii ISU Mehedinţi.

Acţiunea a fost susţinută de Fundaţia SMURD şi a beneficiat de sprijinul voluntarilor SMURD. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks