AcasăPolitica8.420 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului au fost...

8.420 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului au fost înregistrate în primul semestru din 2022

Un număr de 8.420 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului au fost înregistrate în primul semestru din 2022, dintre care 3.892 în mediul urban şi 4.528 în rural, conform statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Cele mai multe cazuri au fost de neglijare – 5.425, dintre care 3.000 în mediul rural. În primele şase luni din 2022 au fost închise 3.633 cazuri de neglijare.

În perioada menţionată, au fost înregistrate 947 de cazuri de abuz fizic, 1.090 de abuz emoţional şi 735 de abuz sexual. La acestea se adaugă 129 de cazuri de exploatare prin muncă, 24 cazuri de exploatare sexuală şi 70 de exploatare pentru comitere de infracţiuni.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a dispus, în perioada ianuarie-iunie 2022, plasamentul în regim de urgenţă pentru 1.503 copii, iar pentru 102 de copii plasamentul de urgenţă a fost dispus de instanţă.

În total, în 1.142 de cazuri s-a iniţiat urmărirea penală a agresorului, din care în 332 de cazuri pentru abuz fizic, în 113 de cazuri pentru abuz emoţional, în 553 de cazuri pentru abuz sexual, 86 de cazuri pentru neglijare, 11 cazuri pentru exploatare prin muncă, 20 pentru exploatare sexuală şi 27 cazuri pentru exploatare în vederea comiterii de infracţiuni.

Sursa: AGERPRES

Articolul 8.420 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare a copilului au fost înregistrate în primul semestru din 2022 apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks