După consultări cu toate partidele politice, regele Abdullah al Malaeziei l-a numit joi prim-ministru pe liderul opoziţiei, Anwar Ibrahim, informează dpa, potrivit Agerpres.
Anwar, în vârstă de 75 de ani, urma să depună jurământul ceva mai târziu în aceeaşi zi. Formaţiunea sa, Alianţa Speranţei (AH), a obţinut 82 din cele 222 de locuri în parlament la alegerile generale de sâmbătă.
Au urmat negocieri complicate, în cursul cărora şi Alianţa Naţională (PN), cu 73 de parlamentari, a încercat să formeze o majoritate care să îi asigure guvernarea. În cele din urmă, Anwar a reuşit să obţină sprijinul decisiv al partidelor regionale din statul Borneo.
Ca prim pas la guvernare, noul premier a anunţat că va reduce numărul miniştrilor şi salariile acestora.
Anwar a mai fost în trecut vicepremier şi ministru de finanţe şi a încercat timp de 20 de ani să ajungă la conducerea executivului. El a rupt legăturile cu fostul prim-ministru Mahathir Mohamad la sfârşitul deceniului 1990, iar ulterior a fost condamnat la închisoare pentru corupţie şi homosexualitate, fiind eliberat surprinzător în 2004.
Mahathir, acum în vârstă de 97 de ani, unul din cei mai cunoscuţi politicieni din sud-estul Asiei, nu a mai obţinut un mandat de parlamentar la ultimele alegeri. El a fost prim-ministru din 1981 până în 2003 şi apoi în 2018-2020, când a fost cel mai bătrân şef de guvern din lume. După înfrângerea de sâmbătă, el a anunţat că se va retrage din politică.
Malaezia a fost afectată în ultima vreme de instabilitatea politică, având trei prim-miniştri în patru ani. Premierul precedent, Ismail Sabri Yaakob, a dizolvat parlamentul în octombrie şi a convocat alegeri anticipate după disensiuni între formaţiunea sa, Organizaţia Naţională Malaezienii Uniţi, şi aliaţii politici. Termenul normal pentru următorul scrutin ar fi fost anul viitor.
sursa – AGERPRES
Articolul Liderul opoziţiei din Malaezia, desemnat prim-ministru apare prima dată în Ecopolitic.