Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, sâmbătă, că intenţia OMV de a nu plăti taxa de solidaritate, că este un examen pentru statul român, afirmând că este foarte grav că funcţionarii din Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei au reuşit să dea o portiţă de scăpare unor companii.
”E un examen pentru România, pentru statul român, dacă se dovedeşte un stat slab sau un stat puternic. Corporaţiile de talia OMV sau alte corporaţii cu capital românesc sau străin caută formule, prin specialişti angajaţi, de a rezolva din punct de vedere fiscal venituriel. Obligaţia statului este de a avea oameni suficient de pregătiţi în aşa fel încât să pună o contrapondere la specialiştii angajaţi de corporaţii şi să oblige aceste corporaţii să plătească impozite în ţara în care produc veniturile”, a declarat Rareş Bpgdan, la Digi 24.
Rareş Bogdan a criticat ministerele care au redactat OUG.
”În ordonanţa care a fost dată în luna decembrie, funcţionarii din ministerul Finanţelor şi din ministerul Energiei au reuşit performanţa între ghilimele să aplice Regulamentul European, care este obligatoriu şi care dacă nu ar fi fost aplicat, pe această suprataxă, ne-ar fi dus în infridgement, să dea o portiţă de scăpare unor companii, ceea ce mi se pare o chestiune foarte gravă, pentru că este făcută ori din prostie, sau din proastă pregătire”, a adăugat liberalul.
Articolul Rareş Bogdan, despre anunţul OMV: Examen pentru statul român/ Funcţionarii de la Finanţe şi Energie au reuşit să dea o portiţă de scăpare unor companii apare prima dată în Ecopolitic.