Ministerul Apărării ucrainean a negat duminică informaţiile vehiculate în presă conform cărora a semnat contracte la suprapreţ pentru produsele alimentare destinate militarilor săi, respingând orice acuzaţie de corupţie într-o ţară în care delapidarea de fonduri rămâne o practică obişnuită, notează AFP.
Contractul în cauză, valabil pentru 2023, ar fi de 13 miliarde de grivne, sau 350 de milioane de dolari la cursul actual, potrivit site-ului de ştiri ZN.UA.
„Ministerul cumpără produsele relevante în conformitate cu procedura stabilită de lege”, a răspuns Ministerul Apărării de la Kiev, calificând drept „false” informaţiile difuzate în presă.
„Acestea sunt diseminate cu intenţia de a manipula în mod deliberat”, a criticat ministerul, care a anunţat că „pregăteşte documente” în vederea deschiderii unei anchete privind „diseminarea” acestor informaţii „înşelătoare” care „aduc atingere intereselor apărării în timpul unei perioade speciale”.
Ministerul a insistat asupra „principiului său de toleranţă zero faţă de corupţie”. „Se efectuează verificări” asupra contractelor semnate, a adăugat instituţia.
În acelaşi timp, ministrul a anunţat un „audit intern” şi o „întâlnire de urgenţă”, cu participarea ministrului apărării, Oleksii Reznikov, care urmează să aibă loc luni, pentru a face lumină deplină „cu privire la procedura (şi) circumstanţele achiziţionării de produse alimentare pentru cadrele militare pentru anul 2023”.
„În cazul depistării unor nereguli în activităţile funcţionarilor Ministerului Apărării, aceştia vor răspunde în conformitate cu legea în vigoare”, a transmis ministerul ucrainean într-un comunicat.
Într-un alt scandal, izbucnit la sfârşitul săptămânii, Biroul Naţional Anticorupţie (NABU) al Ucrainei l-a arestat sâmbătă pentru luare de mită pe ministrul adjunct pentru dezvoltarea municipalităţilor, teritoriilor şi infrastructurii din Ucraina, Vasil Losinskii, potrivit Ministerului Infrastructurii.
Vasil Losinskii, în funcţie din mai 2020, „a primit (400.000 de dolari) pentru a facilita încheierea contractelor de achiziţie de echipamente şi generatoare la suprapreţ”, a precizat, la rândul său, NABU într-un comunicat de presă, în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu penurie de energie în urma atacurilor ruseşti asupra instalaţiilor sale energetice.
Articolul Suspiciuni de corupție în Ucraina: Ministrul Apărării neagă că a cumpărat mâncare pentru soldați la suprapreț apare prima dată în Ecopolitic.