Consiliul Local Craiova a respins, joi, proiectul de hotărâre privind susținerea ediției 2023 a Festivalului Mondial de Poezie ‘Mihai Eminescu’ 2023, la propunerea consilierilor USR care au susținut că poeții participanți la festival, din aproape 20 de țări, ar fi propagandiști ruși, potrivit dcnews.ro, scrie activenews.ro.
Consilierii USR au transmis majorității PSD din CL Craiova că vor anunța la Bruxelles că se finanțează astfel ”niște cuiburi de filoruși”.
”Este Festivalul ‘Mihai Eminescu’ și în mai cel al lui Adrian Popescu și iar dăm undeva la 50.000 euro. V-am spus și anul trecut, dar dumneavoastră se pare că nu înțelegeți. Probabil că veți înțelege după ce vom transmite la Bruxelles cum dumneavoastră, cei de la PSD, aici, la Craiova, deși vă dați proeuropeni, stați și finanțați niște pro-ruși. Nu faceți altceva decât să finanțați niște cuiburi de filoruși. La Păunescu am văzut că este invitat de marcă domnul Dan Puric. Deci din banii cetățenilor municipiului Craiova, vin aici toți propagandiștii Moscovei să facă tot felul de abureli de genul acesta și îndoctrinări. Mai mult, Festivalul ‘Mihai Eminescu’: știm foarte bine toții care suntem în fenomen, de platformele și cuiburile de rușii din Muntenegru și din alte astfel de state, și din Serbia și așa mai departe, iar acest festival nu este altceva decât o punte între aceste platforme. Deci, încă o dată văd că dumneavoastră nu înțelegeți, dar probabil veți înțelege când vi se va atrage atenția de la PES să nu mai finanțați ruși sau filo și pro-ruși. Da?”, a afirmat președintele USR Dolj, consilierul local Cezar Drăgoescu.
Proiectul de hotărâre a fost respins, după ce consilierii USR și un consilier PNL au votat împotrivă, iar consilierii PER s-au abținut de la vot.
Potrivit proiectului de hotărâre, ediția din acest an a festivalului, a XII-a, ar fi trebuit organizată în perioada 16 – 21 iunie și să reunească poeți din Argentina, Chile, Brazilia, Mexic, Senegal, SUA, Japonia, Congo, Spania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Kosovo, Bulgaria, Republica Moldova, unii dintre participanți fiind președinți de academii, academicieni, universitari, jurnaliști, editori. Primăria Craiova ar fi trebuit să finanțeze evenimentul, organizat de Fundația Europeană ‘Mihai Eminescu’ Craiova, cu suma de 40.000 lei, mai scrie DC News.
Articolul USR-iștii din Craiova au respins Festivalul Mondial de Poezie Mihai Eminescu pe motivul că poeții participanți la festival, din aproape 20 de țări, inclusiv din SUA și Japonia, sunt… ”putiniști” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro