AcasăStiri generaleGeneral de brigadă Dobocan (CFOS): Misiunile noastre nu nu sunt puţine şi...

General de brigadă Dobocan (CFOS): Misiunile noastre nu nu sunt puţine şi uşoare, complexitatea creşte pe an ce trece

Târgu Mureş, 25 oct /Agerpres – Comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS), general de brigadă Claudiu-Ovidiu Dobocan, a declarat, miercuri, în cadrul ceremoniei prilejuite de Ziua Armatei României de la Târgu Mureş, că misiunile forţelor speciale sunt numeroase, dificile, iar complexitatea acestora creşte de la an la an.

‘Vreau să transmit tuturor militarilor mulţumiri pentru întreaga activitate din acest an. Misiunile pe care le avem nu sunt puţine, nu sunt uşoare şi complexitatea creşte pe an ce trece, atât în vecinătate, cât şi în Mediterana de Vest. Am convingerea că şi în viitor ziua de 25 octombrie va rămâne, înainte de toate, o sărbătoare în care cinstim curajul, ne aducem aminte de valorile fundamentale ale românului, ale României, precum curaj, onoare, devotament, devotament faţă de ţară’, a arătat generalul Dobocan, în timpul ceremoniei.

Comandantul CFOS a arătat că în această zi se sărbătoreşte mai mult decât eliberarea ultimei palme de pământ a teritoriului ţării, în sensul că ‘ne amintim şi jertfa supremă a 792.000 de militari la acel moment’.

‘Avem lângă noi un coleg care este şi liderul campaniei Invictus pe traseul galben, bucata Transilvania-Târgu Mureş-Mediaş (maistrul militar Valentin Popa, n.r.). Vorbim despre modele de urmat. Vreau să vă reamintesc în aceste momente la care un grup de voluntari militar şi civili au reîntregit drapelul naţional, aşa cum ştiţi, în traseul Invictus, trei trasee unul în Moldova, unul în Oltenia, Banat şi unul prin Transilvania. Fiecare duce un drapel cu o culoare şi la Carei, astăzi, drapelul României s-a reîntregit’, a subliniat general de brigadă Claudiu-Ovidiu Dobocan.

Maistrul militar Valentin Popa, medaliat cu argint la Jocurile Invictus desfăşurate la Düsseldorf, Germania, cel care s-a aflat între voluntarii care au alergat pe traseul galben la cea de-a X-a ediţie a Ştafetei Veteranilor Invictus, a declarat presei că eroii nu trebuie uitaţi cel puţin de Ziua Armatei României.

‘Să nu ne uităm eroii, eroii de ieri şi eroii de astăzi, să-i cinstim, să ne aducem aminte de ei, să luăm o pauză la orice 10 secunde – un minut, să ne gândim cine a luptat pentru ţara asta şi cine o să lupte. Să-i cinstim, să ne bucurăm, să trăim momentele frumoase, pentru că trăim vremuri tuburi la nivel geopolitic (…) Sunt alături şi o să fiu alături de ei pentru că aceste momente sunt foarte importante pentru noi, mai ales în această situaţie geopolitică’, a declarat presei Valentin Popa.

Maistrul Militar Valentin Popa a spus că a rămas în scaunul cu rotile în urma unui accident în timpul unei simulări petrecute pe mare, după ce a fost într-o misiune în Afganistan.

‘Eu am fost trimis în misiune în Afganistan unde nu mi s-a întâmplat nimic, din fericire. Am avut accidentul în 2017, trebuia să plecăm într-o misiune pe mare, la o misiune internaţională. Făceam un antrenament privind o inserţie din elicopter pe o navă, în mers. Era o simulare ca şi cum nava ar fi fost ocupată de persoane răufăcătoare. Coboram printr-o metodă Fast Rope şi am căzut în cap, pe spate. Şi din 2017, timp de trei ani, am avut o continuă recuperare, iar de acum trei ani sunt în Invictus. Dacă la început nu puteam să împing căruţul, nu puteam să ridic propria greutate a mâinilor să intru în apă, pentru că am concurat şi la proba de înot, după ce am intrat în acest proiect pot să împing căruciorul kilometri, să fac sport, să lucrez la gantere, să mă duc să stau în apă singur, să înot. Asta înseamnă Invictus! Să te reorganizeze, să-ţi găseşti noul ţel în funcţie de afecţiunea psihică sau fizică pe care o ai, să-ţi găseşti rostul în viaţă şi pentru tine şi pentru cei din jur’, a declarat Valentin Popa.

Ceremonialul militar de la Târgu Mureş a fost organizat de Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS), cu sprijinul Instituţiei Prefectului Mureş, al Primăriei Municipiului Târgu Mureş şi al structurilor din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, la Cimitirul Eroilor din Târgu Mureş.

Au fost depune coroane şi jerbe de flori, iar festivitatea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi a tehnicii militare.

Potrivit CFOS, militarii din cadrul structurilor de Forţe pentru Operaţii Speciale au fost prezenţi la activităţi de reprezentare la Carei, Buzău, Bacău, respectiv Mangalia. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks