Cosmin Mihai Popescu, președintele CJ Gorj, anunță că modernizarea drumului județean DJ 662 avansează într-un ritm susținut, reflectând angajamentul ferm pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii rutiere din Gorj.
- ”Prin acest proiect amplu, care vizează modernizarea a peste 39 km de drum, construirea de poduri noi și reabilitarea celor existente, ne apropiem pas cu pas de obiectivul esențial: o rețea rutieră modernă, sigură și conectată, care să deservească atât comunitățile locale, cât și mediul economic județean.
Până în prezent, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 55%, fiind finalizate tronsoane importante de drum, lucrări de consolidare, ziduri de sprijin și poduri.
De asemenea, a fost realizată așternerea mixturii asfaltice în două straturi pe circa 22 km, iar lucrările continuă la sistemele de scurgere a apelor, la accesele către proprietăți și la podul nou peste Valea Totea, unde infrastructura este deja finalizată.
Acest proiect nu este doar o investiție în infrastructură, ci și un exemplu de continuitate administrativă, viziune și responsabilitate publică.
Fiecare kilometru modernizat reprezintă un pas spre o mobilitate eficientă, o economie locală mai competitivă și un nivel de trai mai ridicat pentru cetățeni.
Imaginile din clipul video redau dinamica șantierului, efortul echipelor și transformarea vizibilă a acestui drum care leagă oameni, comunități și speranțe”, spune Cosmin Mihai Popescu.
Sursa: Ecopolitic.ro





