Patru persoane au fost rănite în urma unui accident care s-a produs vineri în comuna Girov, judeţul Neamţ, şi în care au fost implicate o ambulanţă şi o autoutilitară.
Potrivit ISU Neamţ, accidentul a avut loc în comuna Girov, zona intersecţie spre Ştefan cel Mare.
”În urma unui accident rutier produs între o autoutilitară şi o ambulanţă SAJ au rezultat patru victime (3 cadre medicale şi un pacient)”, precizează sursa citată.
Toate victimele sunt transportate la spital.