AcasăStiri generaleAlba: Dosar penal pentru administratorul unei firme de dezmembrări auto

Alba: Dosar penal pentru administratorul unei firme de dezmembrări auto

Administratorul unei firme de dezmembrări auto din municipiul Sebeş s-a ales cu dosar penal după ce, în urma unui control, poliţiştii au constatat că 115 autovehicule erau depozitate atât pe platforma societăţii, cât şi direct pe sol, existând scurgeri de produse petroliere.

‘În urma controlului efectuat, împreună cu reprezentanţii Gărzii Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, la o societate comercială din municipiul Sebeş, poliţiştii au constatat că un număr de 115 autovehicule, netratate, erau depozitate atât pe platforma societăţii cât şi direct pe sol, existând scurgeri de produse petroliere. Administratorului societăţii controlate i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‘neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase’, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 63 din Legea 211/2011′, se menţionează într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, au acţionat pentru verificarea modului de respectare a regimului armelor şi muniţiilor, precum şi pentru verificarea modului de respectare a normelor legale privind materiile explozive şi substanţele periculoase sau poluante.

Poliţiştii au efectuat 4 controale la societăţi comerciale de pe raza judeţului Alba, specializate în efectuarea de astfel de operaţiuni cu substanţe explozive, periculoase sau poluante, precum şi la 14 persoane fizice, deţinătoare de arme şi muniţie.

‘În urma controalelor, au fost constatate 3 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, 5 de deţinere, fără drept, de obiecte pirotehnice şi una de neluare sau nerespectare a măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase. Poliţiştii au indisponibilizat 142 de cartuşe de muniţie letală, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost deţinută, ilegal, de către persoane fizice autorizate să deţină arme letale, de alte calibre’, se mai arată în comunicatul IPJ Alba.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks