AcasăStiri generaleAlba: Expoziţie unică dedicată ONU, organizată de Fundaţia Inter-Art Aiud

Alba: Expoziţie unică dedicată ONU, organizată de Fundaţia Inter-Art Aiud

Artişti din toate cele 193 de state membre ONU expun, în premieră, lucrări în cadrul aceleiaşi expoziţii, organizate de Fundaţia ‘Inter-Art’ din Aiud, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES. ‘În contextul aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea ONU şi a 65 de ani de la aderarea României la această organizaţie, Fundaţia ‘Inter-Art’ din Aiud organizează expoziţia universală de artă ‘NAŢIUNILE UNITE – simbolul vieţii, libertăţii şi fericirii’, eveniment care se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis. Acest eveniment unic constituie o premieră mondială absolută deoarece, pentru prima dată în istorie, artişti din toate cele 193 de State Membre ONU expun lucrări în cadrul aceleiaşi expoziţii. Din România expun lucrări 24 de artişti, aparţinând unui spectru multietnic larg’, se arată în comunicatul Fundaţiei ‘Inter-Art’. Expoziţia reprezintă, potrivit sursei citate, ‘contribuţia specială’ a României pentru aniversarea ONU. În acest an, expoziţia se va desfăşura online, urmând să fie organizată fizic în cursul anului 2021, la sediul ONU, dacă situaţia epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2 o va permite. În mesajul transmis cu prilejul lansării expoziţiei în mediul online, preşedintele Klaus Werner Iohannis, a arătat, potrivit comunicatului, că ‘expoziţia (…) constituie o frescă simbolică a timpurilor noastre, creată într-un context în care avem nevoie – mai mult decât oricând – de solidaritate şi înţelegere’. La rândul său, iniţiatorul şi curatorul expoziţiei, Ştefan Balog, a declarat că ‘un vis frumos’ devine astfel ‘realitate’ cu acest proiect. ‘O realizare ce defineşte pe deplin conceptul Fundaţiei ‘Inter-Art’ de a uni prin artă toate naţiunile lumii. Am crezut întotdeauna în această deviză, iar în cei 25 de ani de când existăm am făcut tot posibilul să demonstrăm că arta şi cultura unui popor reprezintă cel mai bun ambasador. (…). Această expoziţie reprezintă un moment istoric, nu doar o premieră mondială. Este un cadou aniversar, dar şi un eveniment intercontinental ce oferă şanse egale tuturor ţărilor de pe glob de a se afirma prin arta lor’, a afirmat Balog. Expoziţia beneficiază de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român. Parteneri în organizarea expoziţiei sunt Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Primăria Aiud şi Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Aiud, menţionează Biroul de presă a Fundaţiei ‘Inter-Art’. Această expoziţie poate fi vizualizată pe site-ul Fundaţiei Inter-Art Aiud, la următorul link: http://www.inter-art.ro/un2020.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks