Acasă93Alba, judeţul cu cei mai puţini turişti înregistraţi în Regiunea Centru în...

Alba, judeţul cu cei mai puţini turişti înregistraţi în Regiunea Centru în martie

Alba a înregistrat în martie cel mai mic număr de turişti dintre cele şase judeţe din Regiunea Centru, respectiv peste 9.300, la polul opus situându-se Braşov, cu peste 71.000 de turişti, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

În total, în martie, în cele şase judeţe din Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu) au fost înregistraţi 148.586 de turişti, adică 23,3% din numărul total la nivel naţional.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi turişti au fost în judeţul Braşov, respectiv 71.037, reprezentând 47,8% din totalul regional, iar cei nai puţini în judeţul Alba, respectiv 9.327, adică 6,3%.

Peste 66% dintre turişti au optat pentru cazarea în hoteluri, 12,2% în pensiuni turistice şi 11,5% în cele agroturistice.

În luna menţionată, în Regiunea Centru au fost şi aproape 12.500 de turişti străini, din care două treimi în judeţele Braşov şi Sibiu.

Durata medie a sejurului la nivelul Regiunii Centru, în luna martie a fost de 1,87 zile, iar indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 18,9% pe total structuri de cazare turistică, mai arată DRS Alba.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks