AcasăStiri generaleAlbaiulienii vor plăti mai puţin pentru colectarea gunoiului menajer - de la...

Albaiulienii vor plăti mai puţin pentru colectarea gunoiului menajer – de la 14 lei la 7,78 lei pe lună

Tarifele pentru colectarea gunoiului vor scădea considerabil, din 21 mai, în municipiul Alba Iulia, odată cu deschiderea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos, după ce în ultimii ani acesta a fost transportat la Sibiu, Târgu Jiu şi Oradea.

Întruniţi marţi în şedinţă extraordinară cu convocare de îndată, în regim de videoconferinţă, consilierii locali din Alba Iulia au aprobat un proiect de hotărâre prin care au fost modificate tarifele, începând cu 21 mai, la colectarea separată, transportul separat şi depozitarea deşeurilor municipale nesortate de la persoane fizice, asociaţii de proprietari, agenţi economici şi instituţii publice la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Galda de Jos.

Astfel, pentru persoane fizice şi asociaţii de proprietari, tariful va scădea de la 14,008 lei/persoană/lună, fără TVA, la 7,78 lei/persoană/lună, fără TVA.

În ceea ce priveşte agenţii economici şi instituţiile publice, tariful pentru colectare separată, transport separat şi depozitarea deşeurilor nesortate va scădea de la 197,86 lei/mc, fără TVA, la 109,70 lei/mc, fără TVA.

Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, consilierii judeţeni social-democraţi solicită scăderea preţului în toate localităţile din judeţul Alba.

‘Consilierii judeţeni ai PSD solicită scăderea preţului la gunoiul menajer în toate localităţile din judeţul Alba, odată cu redeschiderea depozitului ecologic de gunoi de la Galda de Jos, în contextul în care creşterile masive din ultimii ani s-au realizat ca urmare a transportării acestuia la depozite din alte judeţe’, se menţionează în comunicat.

Din 7 mai, cu o întârziere de câţiva ani, a devenit operaţional Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos, o investiţie cu fonduri europene. Sistemul este operat de către o asociere de două firme din Vestul ţării, ce are ca obiect delegarea prin concesiune a operării instalaţiilor de gestionare a deşeurilor municipale realizate în cadrul Proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba, respectiv: transferul deşeurilor municipale şi asimilabile, deşeurilor din parcuri şi grădini, deşeurilor stradale, cu excepţia celor cu regim special, prin staţiile de transfer Tărtăria şi Blaj; sortarea deşeurilor municipale şi asimilabile prin Staţia de sortare din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Galda de Jos; organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării deşeurilor municipale şi asimilabile, deşeurilor din parcuri şi grădini, deşeurilor stradale prin Staţia de Tratare Mecano-Biologică din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Galda de Jos.

Totodată, contractul mai prevede depozitarea controlată a deşeurilor municipale în Depozitul ecologic de deşeuri Galda de Jos; stocarea temporară în cadrul CMID Galda de Jos/Staţia de trasfer Tărtăria/Staţia de transfer Blaj, valorificarea/eliminarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.); stocarea temporară în cadrul CMID Galda de Jos/Staţia de transfer Tărtăria/Staţia de transfer Blaj, eliminarea deşeurilor periculoase din deşeurile municipale rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliu pacientului sau cele rezultate din activitatea de îngrijiri medicale acordate în cabinete medicale amplasate în condominii, cu acelaşi regim cu cel al deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, conform reglementărilor legale specifice; stocarea temporară, valorificarea/eliminarea DEEE-urilor provenite de la populaţie şi de la agenţii economici.

Durata contractului este de 6 ani.

În primăvara lui 2013, autorităţile judeţene anunţau că Alba va dispune, până la finalul anului 2015, de un ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor”, o investiţie de zeci de milioane de euro, ce presupunea realizarea unui Centru de Management al Deşeurilor, amplasat în Galda de Jos, şi a două staţii de transfer în Blaj şi Tărtăria.

Finalizat de câţiva ani, Centrul de Management al Deşeurilor nu a putut fi dat în folosinţă din cauza diferitelor contestaţii depuse de-a lungul vremii. În toamna anului trecut, s-a stabilit definitiv de către instanţă că administrarea Centrului va fi făcută de Asocierea de firme RER Vest SA – Retim Ecologic Service SA.

Deşeurile menajere din Alba au fost transportate în ultimii ani la depozite din Sibiu, Târgu Jiu şi Oradea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks