AlegeriLocale2020/Bistriţa-Năsăud: Locuitorii comunei Rebra, chemaţi să îşi aleagă primarul duminică

0
173

În comuna Rebra din judeţul Bistriţa-Năsăud se vor organiza din nou, duminică, alegeri pentru funcţia de primar, după ce doi dintre cei trei candidaţi iniţiali au obţinut, la scrutinul din 27 septembrie, acelaşi număr de voturi, şi anume 423. Potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului, vineri a avut loc şedinţa de instruire a preşedintelui şi locţiitorului Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 41 Rebra, precum şi ai celor din cele două secţii de votare. În cursul zilei de sâmbătă, vor fi transportate, sub pază, de la sediul Biroului de Circumscripţie Judeţeană, buletinele de vot şi ştampilele cu menţiunea ‘Votat’, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral din data de 11 octombrie. În comuna Rebra, numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este de 2.098 de persoane. Cei doi candidaţi pentru funcţia de primar sunt actualul edil, Ştefan Danci, din partea ‘Alianţei pentru Rebra’ (PSD-ALDE-Pro România) şi Daniel Năstuţă (PNL). AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: AGERPRESS