AcasăStiri generaleAlegeriLocale2020/ Prahova: 12 dosare penale privind infracţiuni electorale

AlegeriLocale2020/ Prahova: 12 dosare penale privind infracţiuni electorale

Ploieşti, 28 sep/ Agerpres/- Un număr de 12 dosare penale care vizează infracţiuni electorale au fost deschise de poliţiştii prahoveni în perioada campaniei pentru alegerile locale, dar şi în ziua votului, numărul cauzelor înregistrate fiind cu 50% mai mic faţă de perioada alegerilor din 2016. Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, pe parcursul întregii campanii electorale, au fost înregistrate 92 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, comparativ cu anul 2016, când au fost înregistrate 195. Pe parcursul campaniei electorale şi în ziua alegerilor locale au fost întocmite 12 dosare penale (5 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, trei pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, câte unul pentru nerespectarea regimului urnei de vot, pentru vot multiplu, pentru fals în înscrisuri şi uz de fals şi pentru coruperea alegătorilor), faţă de 24 dosare penale în anul 2016. Totodată, echipele de verificare au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale (abateri prevăzute de Legea nr. 115/2015, OUG nr. 34/2008 şi Legea nr. 61/1991) pe parcursul campaniei electorale de anul acesta, comparativ cu anul 2016, când au fost aplicate 45 de amenzi. ‘Pe raza judeţului Prahova, procesul electoral s-a desfăşurat în condiţii normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forţele Ministerului Afacerilor Interne fiind desfăşurate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi buna derulare a procesului electoral’, a transmis IJP Prahova.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks