Acasă55Ambasada SUA: Lucrăm alături de partenerii români pentru a rezolva situaţia creată...

Ambasada SUA: Lucrăm alături de partenerii români pentru a rezolva situaţia creată de elicopterul forţelor americane

Ambasada SUA la Bucureşti transmite că lucrează alături de români pentru a remedia situaţia creată de un elicopter al forţelor americane, joi, în Bucureşti.

‘Ambasada SUA este conştientă de incident şi urmărim îndeaproape evoluţiile. Înţelegem că nu au existat răniţi. Lucrăm alături de partenerii noştri români pentru a rezolva situaţia şi vom furniza informaţii actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile’, este mesajul misiunii diplomatice.

Circulaţia este restricţionată joi, în zona Pieţei Charles de Gaulle din Capitală, după ce un elicopter care participa la un zbor de antrenament pentru Ziua Aviaţiei a aterizat în sensul giratoriu.

În urma incidentului au fost avariate două maşini şi doi stâlpi de iluminat, potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks