Acasă93Ambro Suceava a trimis la Cernăuţi primele 1.200 de paturi pentru refugiaţii...

Ambro Suceava a trimis la Cernăuţi primele 1.200 de paturi pentru refugiaţii din Ucraina

Primul transport cu 1.200 de paturi din carton presat confecţionate compania Ambro Suceava, având ca destinaţie refugiaţii din Ucraina, a plecat, miercuri, spre Cernăuţi, a informat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava Niculai Barbă.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Suceava, la pregătirea transportului au fost prezenţi şi viceguvernatorul regiunii Cernăuţi, Artur Muntean, precum şi managerul general al Ambro Suceava, Paul Henri Kohler.

Ambro a finalizat 1.900 din totalul de 2.000 de paturi pe care conducerea companiei a anunţat că le confecţionează şi urmează ca până la sfârşitul acestei săptămâni să ajungă la Cernăuţi.

‘La doar trei zile de la discuţia pe care domnul preşedinte Gheorghe Flutur a avut-o cu reprezentanţii Ambro, care s-au oferit să lanseze în producţie 2.000 de paturi pentru refugiaţii din Ucraina, acum sunt pregătite pentru a fi încărcate 1.900 de paturi’, a spus Barbă, adăugând că în primul transport au încăput 1.200 de paturi, iar celelalte 800 vor fi transportate în cursul zilei de vineri.

El a subliniat că este ‘un sprijin deosebit de important’, care a fost solicitat şi de autorităţile ucrainene de la Cernăuţi în momentul în care s-a deschis centrul logistic european de ajutoare de la Salcea.

‘Ei vorbeau de o nevoie de circa 5.000 de paturi. Iată că în acest moment, dintre cele 2.000 de paturi lansate în fabricaţie, 1.900 sunt pregătite pentru a fi încărcate şi până la finalul săptămânii va fi şi diferenţa. Este un exemplu care arată cum se mobilizează comunitatea, este o demonstraţie despre cum toată lumea vine alături de autorităţi, alături de ONG-urile de aici, pentru a veni în sprijinul refugiaţilor din Ucraina’, a afirmat Barbă.

La rândul său, viceguvernatorul din Cernăuţi a mulţumit pentru acest sprijin, arătând că acest ajutor este extrem de important, în condiţiile în care, până în momentul de faţă, în regiunea Cernăuţi au ajuns circa 50.000 de refugiaţi din alte zone ale Ucrainei şi se aşteaptă să mai vină încă pe atât.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks