Acasă93Andrei Ursu: Afirmaţiile IRRD - calomnioase; am în vedere depunerea unei plângeri...

Andrei Ursu: Afirmaţiile IRRD – calomnioase; am în vedere depunerea unei plângeri penale

Fostul director ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD 1989) Andrei Ursu susţine că afirmaţiile reprezentanţilor acestei instituţii legate de demiterea sa din funcţie sunt ‘mincinoase şi calomnioase’ şi are în vedere depunerea unei plângeri penale împotriva membrilor Colegiului Naţional al IRRD care au votat comunicatul cu afirmaţiile respective.

Dreptul la replică transmis, luni, AGERPRES, de Andrei Ursu vizează comunicatul din 9 decembrie al Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 conform căruia Ursu a fost numit în funcţia de director ştiinţific al Direcţiei de Cercetare, în baza CV-ului acestuia din care reiese că este ‘cercetător al istoriei comunismului’ şi ‘cercetător acreditat CNSAS din anul 2015’, iar verificările ulterioare au dovedit că nu deţine titlul de cercetător şi nici studii în domeniul istoric. De asemenea, potrivit IRRD 1989, Ministerul Muncii şi Comisia de Muncă din Parlamentul României au precizat că, pentru ocuparea funcţiei de director ştiinţific, este obligatoriu titlul de Cercetător Ştiinţific gradul 2.

În susţinerea poziţiei sale, Andrei Ursu explică faptul că ‘cercetător al istoriei comunismului’ nu este un titlu didactic sau de cercetare.

Totodată, Ursu precizează că, prin sintagma ‘cercetător al istoriei comunismului’, nu a pretins că ar deţine un titlu de cercetător ştiinţific, ci a descris faptul că a cercetat, mai mulţi ani, teme legate de istoria comunismului, în special cele legate de comunismul târziu din România şi Revoluţia din 1989.

Andrei Ursu subliniază că nu a pretins ca ar avea ‘studii în domeniul istoric’. El a punctat că în CV-ul său nu apare nicăieri vreo referinţă la studii în domeniul istoric.

Potrivit acestuia, faptul că este cercetător acreditat la CNSAS rezultă din adeverinţele pe care le deţine, care se conformează ‘Regulamentului privind acreditarea cercetătorilor in CNSAS’.

‘În realitate, Ministrul Muncii Marius-Constantin Budăi, prin adresa din data din 19 iulie, a precizat exact contrariul a ceea ce pretinde, în mod profund mincinos, comunicatul IRRD, şi anume că pentru ocuparea postului de director ştiinţific, la IRRD ‘nu trebuiesc îndeplinite condiţiile din Legea nr. 319/2003, institutul având o reglementare distinctă faţă de Institutele de cercetare – dezvoltare’, deci NU este nevoie de titlul de Cercetător Ştiinţific gradul 2′, a menţionat Andrei Ursu.

El a afirmat că aceeaşi opinie a oferit-o şi consultantul juridic al IRRD, care a precizat că Legea 556/2004 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare din 30 iunie al IRRD 89 nu prevăd drept condiţie de numire în funcţia de director ştiinţific deţinerea titlului de doctor.

‘Cu privire la ilegalitatea deciziei lui Emilian Vasile Cutean de eliberare a mea din funcţia de Director Ştiinţific al IRRD, în contextul hărţuirilor la care a supusă întreaga Direcţie de Cercetare şi al încercărilor de blocare a publicării cărţii noastre ‘Căderea unui dictator’ pentru că ‘ne-am amestecat în treaba procurorilor’, (…) am depus o plângere penală la Procuratura Sectorului 2 împotriva lui Emilian Vasile Cutean. Vă anunţ că aserţiunile din comunicatul în cauză fiind calomnioase, am în vedere depunerea a încă unei plângeri penale (art. 507 CP), de data aceasta împotriva membrilor Colegiului Naţional al IRRD care au participat la şedinţa din data de vineri 9.12.2022 şi au votat pentru adoptarea comunicatului respectiv’, a adăugat Andrei Ursu.

Pe de altă parte, acesta susţine că, din relatările a doi membri ai Colegiului National al IRRD, cel mult opt membri ai forului ar fi fost prezenţi în timpul votului pentru adoptarea comunicatului respectiv, număr sub cel statutar pentru cvorum.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks