AcasăStiri generaleANP: 50 de deţinuţi cu COVID-19 primesc tratament în penitenciarele spital Jilava...

ANP: 50 de deţinuţi cu COVID-19 primesc tratament în penitenciarele spital Jilava şi Constanţa-Poarta Albă

Un număr de 50 de deţinuţi cu COVID-19 primesc tratament în penitenciarele spital Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, joi, AGERPRES. ‘Pentru un număr de 50 de persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2 se asigură tratament specific în Penitenciarele-Spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, sub îndrumarea structurilor de resort din sistemul public de sănătate’, precizează ANP. Referitor la personalul angajat, ANP menţionează că 79 de poliţişti de penitenciare sunt, în prezent, confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2 şi respectă recomandările Direcţiilor de Sănătate Publică competente. Administraţiile locurilor de deţinere au aplicat măsuri specifice de intervenţie, nefiind raportate disfuncţionalităţi în derularea misiunilor şi activităţilor curente. ‘Unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au implementat, începând cu data de 03.12.2020, o Metodologie de testare rapidă Ag SARS-CoV-2 a persoanelor private de libertate şi a personalului angajat din sistemul administraţiei penitenciare, în completarea demersurilor cu caracter preventiv’, mai precizează ANP. În continuare, având în vedere actualizarea, pe 4 ianuarie, a Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică România, şi a includerii persoanelor private de libertate şi a personalului de penitenciare în categoriile cărora li se aplică Recomandările de prioritizare a testării prin RT-PCR şi/sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2, unităţile de detenţie, în colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, desfăşoară demersuri pentru stabilirea conduitei de implementare a noii metodologii. Măsurile destinate prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul unităţilor subordonate îşi menţin aplicabilitatea, a adăugat ANP.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks