AcasăStiri generaleArad: 14 afgani şi pakistanezi, prinşi într-un TIR la graniţă sau când...

Arad: 14 afgani şi pakistanezi, prinşi într-un TIR la graniţă sau când încercau să treacă pe jos în Ungaria

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins 14 migranţi din Afganistan şi Pakistan care au încercat să treacă graniţa în Ungaria ilegal, mergând pe jos pe câmp sau ascunşi într-un TIR. În noaptea de marţi spre miercuri, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost verificat un TIR condus de un cetăţean turc, care le-a semnalat poliţiştilor de frontieră că, în timp ce aştepta la rând pentru efectuarea formalităţilor, a auzit zgomote din semiremorcă. ‘Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, opt persoane. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, doi adulţi şi şase minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România’, informează un comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad. Potrivit sursei citate, miercuri dimineaţă, tot în zona Nădlac, au fost observate, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane care se îndreptau pe jos spre teritoriul Ungariei. La scurt timp, pe aceeaşi direcţie, un alt echipaj a prins, la 150 de metri de graniţa cu Ungaria, alte trei persoane care încercau să treacă ilegal. Cei migranţi sunt din Afganistan şi Pakistan, cinci adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, şi un minor de 17 ani. În ambele cazuri, se fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks