AcasăStiri generaleArad: Aproape 42.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate în urma...

Arad: Aproape 42.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, confiscate în urma unor percheziţii; 4 persoane – reţinute

Aproape 42.000 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost confiscate în urma desfăşurării a 22 de percheziţii domiciliare în judeţele Arad şi Ilfov, patru persoane fiind reţinute. Percheziţiile au fost desfăşurate de către lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, dosarul vizează infracţiuni de contrabandă. ‘În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 41.849 de pachete cu ţigarete, netimbrate, conţinând 836.978 de ţigarete provenite din contrabandă, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 684.335 de lei’, se arată în comunicat. Zece persoane sunt vizate de cercetările penale, iar patru au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunere de arestare preventivă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks