Acasă93Arad: Domeniul Regal Săvârşin, redeschidere festivă cu un concert, în faţa unui...

Arad: Domeniul Regal Săvârşin, redeschidere festivă cu un concert, în faţa unui public de sute de persoane

Domeniul Regal Săvârşin a fost redeschis, duminică, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta şi a Principelui Radu, cu un concert de muzică clasică şi contemporană, în prezenţa unui numeros public, informează Familia Regală a României.

La ceremonie au luat parte primarul comunei, prof. Ioan Vodicean, membri ai Parlamentului României, ai Consiliului Judeţean Arad şi ai altor instituţii judeţene. A fost prezent un numeros public, venit mai ales din Arad, Timiş, Bihor şi Hunedoara. În piaţa din Satul Regal (la intrarea pe domeniu), a avut loc un concert de muzică clasică şi contemporană, susţinut de Cvartetul Arădean’, precizează o informare publicată de Familia Regală, pe pagina sa de Internet.

De asemenea, Custodele Coroanei române, Majestatea Sa Margareta, şi primarul Ioan Vodicean, au dezvelit placa inaugurală a Casei Ceaiului, cea mai recentă clădire restaurată de Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României.

După concert, mai multe sute de persoane au vizitat Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Magazinul de Suveniruri şi Casa Ceaiului.

Programul de vizitare a Domeniul Regal Săvârşin în luna mai va fi astfel: în fiecare zi de la ora 9,00 la ora 18,00, în zilele de 1-12 mai şi 23-31 mai. AGERRPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks