AcasăStiri generaleArad: Întârzieri în derularea anchetelor epidemiologice COVID-19 din cauza deficitului de personal...

Arad: Întârzieri în derularea anchetelor epidemiologice COVID-19 din cauza deficitului de personal de la DSP

Anchetele epidemiologice în cazurile de COVID-19 se desfăşoară cu întârzieri din cauza deficitului de personal de la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, reprezentanţii instituţiei întâmpinând probleme şi cu asigurarea transportului în cazul recoltărilor de probe, numărul solicitărilor triplându-se de când medicii de familie au fost implicaţi în gestionarea cazurilor. La începutul pandemiei, DSP Arad avea 68 de angajaţi, iar acum lucrează cu 109, între timp fiind aduşi oameni fie prin angajare, fie prin detaşare. Cu toate acestea, volumul de muncă a crescut foarte mult, iar instituţia mai are nevoie de cadre medicale. Directorul DSP Arad, Horea Timiş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că în fiecare zi sunt aproximativ 100 de anchete epidemiologice în aşteptare pentru că nu există personal suficient care să de ocupe de ele. Cel mai mult, 400 de anchete au fost întârziate, însă situaţia s-a îmbunătăţit după ce mai mulţi medici de familie s-au oferit voluntari pentru a ajuta DSP. ‘Avem întârziate în jur de 100 de anchete, dar nu trec niciodată 48 de ore până le facem. E adevărat, aceste anchete trebuie făcute imediat, însă, din cauza lipsei de personal, există un decalaj de o zi. Suntem în proceduri de a aduce 25 de medici şi asistenţi şcolari de la Primăria Arad. Între timp, au venit 11 medici de familie voluntari, care ne ajută, iar în acest fel am reuşit să mai recuperăm din întârzieri’, a spus Timiş. El a adăugat că există probleme şi la recoltarea probelor din judeţ pentru că, de când medicii de familie au fost implicaţi în gestionarea cazurilor suspecte, numărul solicitărilor de recoltare s-a triplat. ‘Suntem depăşiţi la capacitatea de transport de când se face recoltarea probelor şi la cererea medicilor de familie. Practic, s-a triplat numărul de solicitări de recoltare de probe, de la o medie de 50 pe zi, la 150 pe zi doar la DSP. Acum avem întârzieri în recoltare, dimineaţă aveam 70 de solicitări care nu s-au putut recolta miercuri, dar se vor recolta astăzi’, a mai spus Timiş. El a precizat că eventuala soluţionare a problemei transportului va pune presiune pe laboratoare, pentru că şi capacitatea de testare este limitată. ‘În plus, toată această triplare se reflectă în birocraţia din interiorul DSP pentru că înseamnă mult mai multe hârtii, circuite de documente. Fiecare probă aduce un volum de muncă birocratică suplimentar. Cu toate acestea, facem tot ce este omenesc posibil să înfruntăm neajunsurile şi să gestionăm cât mai bine această pandemie’, a mai spus Horea Timiş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks