AcasăStiri generaleArad: Un medic de familie din Ineu, internat în spital cu COVID-19,...

Arad: Un medic de familie din Ineu, internat în spital cu COVID-19, a decedat

Un medic de familie din oraşul Ineu, în vârstă de 65 de ani, care se afla internat în spital cu COVID-19, a decedat, miercuri dimineaţă, fiind al treilea cadru medical din oraş infectat cu noul coronavirus care a decedat în ultimele trei săptămâni. Anunţul privind decesul medicului de familie a fost făcut de către primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, printr-o postare pe Facebook: ‘A plecat dintre noi la cele veşnice medicul de familie Tripa Leonora. A fost în prima linie în acest război cu pandemia, dar astăzi a pierdut lupta vieţii. A fost unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi medici de familie din oraşul Ineu, fiind cunoscută ca o persoană care era aproape de pacienţi. Oraşul Ineu a mai pierdut un om deosebit’, a transmis primarul. Leonora Tripa fusese confirmată pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2 în urmă cu o săptămână şi era internată la spital în Timişoara. Ea mai suferea de o boală cronică care era ţinută sub control cu medicaţie. Acesta este al treilea cadru medical din Ineu care a decedat în ultimele trei săptămâni, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Prima care a decedat a fost o asistentă de ambulanţă din oraş, în vârstă de 48 de ani, iar săptămâna trecută a murit o asistentă de la Spitalul Orăşenesc, în vârstă de 55 de ani, care nu era cunoscută cu alte afecţiuni.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks