Acasă55Arafat: România dispune la nivel operativ de un efectiv de 28.000 -...

Arafat: România dispune la nivel operativ de un efectiv de 28.000 – 29.000 de pompieri

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a informat, miercuri, că România dispune la nivel operativ, de intervenţie, de un efectiv de 28.000 – 29.000 de pompieri, subliniind că în ultimii ani s-a investit foarte mult în dotarea sistemului integrat de protecţie civilă.

‘Pompierii în România sunt, la acest moment, în jur de 33.000. O parte dintre ei sunt pe partea administrativă, pe partea de comandă. Dar, cel puţin la nivel operativ de intervenţie, vorbim de aproximativ 28 – 29 de mii. Dacă noi vrem să alertăm România, şi vă vorbesc de concepţia noastră de răspuns la cutremur, nu e nimic secret, noi putem în fiecare judeţ să trecem la 24 cu 24 de ore şi să scoatem o tură întreagă şi să o mutăm din prima mişcare. Asta înseamnă că, deja, vorbim de aproximativ, poate, 8.000 de oameni, 7.000 de oameni care am putea să-i aducem doar pentru intervenţia în zona dezastrului sau în zonele dezastrului, iar ceilalţi care rămân să se împartă în două ture şi să lucreze 24 cu 24, în timp ce colegii lor, bineînţeles, lucrează în zona dezastrului. Când se termină intervenţia, se întorc şi revin la programul lor normal’, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, întrebat care este efectivul total de specialişti în situaţii de urgenţă pe care l-ar putea mobiliza ţara noastră la un eventual cutremur.

El a adăugat că, în cazul în care va fi necesar, se poate suplimenta numărul personalului care să fie angajat în astfel de acţiuni.

‘Dacă trebuie mobilizat mai mult, se face şi asta. Adică numărul persoanelor şi echipamentele, şi pe asta vreau să inisist, în ultimii ani am investit foarte mult din fondurile europene şi din fondurile guvernamentale în dotarea sistemului integrat de protecţie civilă în România şi pe cale terestră, şi pe cale aeriană, şi pe cale navală. Există deja achiziţii, unele livrate, altele în curs de livrare şi care au întărit acest sistem. Astea sunt eforturi majore pe care noi le-am pus, dotarea despre care am vorbit. Gândiţi-vă că în fiecare judeţ avem două containere de căutare-salvare şi în jurul fiecărui container există un număr de pompieri instruiţi să îl folosească. Noi, dacă vrem să ne mobilizăm pentru un cutremur major, (…) pe o zonă de lucru, îţi trebuie un container pentru o echipă, noi la acest moment avem în ţară în jurul a 90 de containere’, a precizat Raed Arafat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks