AcasăStiri generaleArgeş: Administrator de firmă reţinut pentru instigare la tăiere şi furt de...

Argeş: Administrator de firmă reţinut pentru instigare la tăiere şi furt de arbori

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din localitatea argeşeană Berevoeşti, administrator al unei societăţi comerciale, a fost reţinut pentru instigare la tăiere şi furt de arbori, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Cercetările în acest caz au fost efectuate de poliţiştii Serviciului Ordine Publică Argeş – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

‘Din cercetări, s-a stabilit că în cursul lunii ianuarie a.c., reprezentanţii unui agent comercial cu activitate în domeniul exploatării de material lemnos, la solicitarea bărbatului în cauză, având calitatea de administrator al societăţii, ar fi doborât de pe picior, fără respectarea regimului silvic, un număr de 20 de arbori, din specia stejar, din fondul forestier de pe raza localităţii Merişani, UP I Tutana. Ulterior, cu participarea aceluiaşi bărbat, materialul lemnos rezultat din tăierea arborilor, ce nu aveau aplicată marcă silvică, a fost însuşit de către cei în cauză’, se precizează într-un comunicat transmis vineri de IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, valoarea prejudiciului cauzat este de peste 100.000 de lei.

Bărbatul de 44 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks