AcasăStiri generaleAsociaţia Oraşelor propune Guvernului măsuri pentru evitarea repetării unei alocări bugetare discreţionare

Asociaţia Oraşelor propune Guvernului măsuri pentru evitarea repetării unei alocări bugetare discreţionare

Asociaţia Oraşelor din România solicită Guvernului să aibă în vedere, la elaborarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, o serie de propuneri, pentru ‘evitarea repetării unei alocări discreţionare, asemănătoare celor din anii trecuţi, prin care legile bugetului de stat au defavorizat oraşele mici şi mijlocii’. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, AOR cere ca în procesul de echilibrare a bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pentru anul 2021 – să fie folosit acelaşi mecanism de alocare de sume din cote şi din TVA prevăzut de Legea 5/2020, cu precizarea că pentru acest an ‘sumele provenite din cote şi din TVA să nu fie mai mici de 950 lei/locuitor/an şi nici mai mici de 2.000 mii lei/comună/an, 6.000 mii lei/oraş /an, 12.000 mii lei/oraş/an’. Totodată, AOR solicită ‘alocarea unor sume suplimentare între 200 şi 300 lei/locuitor/an’ pentru unităţile administrativ-teritoriale care organizează şi asigură funcţionarea unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, care deservesc, pe lângă locuitorii acestor UAT-uri şi locuitorii din comunele învecinate – licee; unităţi medicale (spitale / secţii externe ale unor spitale judeţene / centre de permanenţă); servicii de evidenţă informatizată a persoanei; creşe; centre permanente pentru persoane în vârstă şi alte servicii sociale; poliţie locală ş.a., în funcţie de numărul categoriilor de servicii pe care le finanţează/cofinanţează. Reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor cer şi cuprinderea în Legea bugetului de stat pe anul 2021 a sumelor necesare punerii în aplicare a prevederilor OUG 156/2020 privind unele măsuri pentru susţinerea dezvoltării teritoriale a localităţilor urbane şi rurale din România cu finanţare din fonduri externe nerambursabile – în fapt, ‘asigurarea sumelor necesare cofinanţării cheltuielilor eligibile şi a celor neeligibile pentru proiectele cu finanţare din fonduri nerambursabile’. De asemenea, AOR doreşte corelarea limitelor anuale privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate cu limitele anuale privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, ţinând cont de următoarele propuneri: ‘ * suplimentarea limitelor anuale privind finanţările rambursabile care pot fi contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale cu suma de 1.000 milioane lei, pentru fiecare dintre anii 2021, 2022 si 2023; * suplimentarea limitelor anuale privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale cu suma de 2.000 milioane lei, pentru fiecare dintre anii 2021, 2022 si 2023’. În comunicatul AOR se precizează că solicitările înaintate Guvernului, mai sus menţionate, se adaugă la altele stabilite de curând în acord cu Executivul, privind: ‘ * alocarea de la bugetul de stat a 90% din sumele necesare pentru asigurarea drepturilor pentru protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi judeţelor; * alocarea de la bugetul de stat a sumelor necesare asigurării cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se vor acorda în anul şcolar 2020-2021, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1064/2020; * alocarea lunară din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale a unei cote de 65% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe ale căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks