AcasăPoliticaAu făcut scut: Cum l-au salvat PSD, PNL şi UDMR pe Iohannis...

Au făcut scut: Cum l-au salvat PSD, PNL şi UDMR pe Iohannis de la verificarea averii

Doar trei parlamentari din Birourile permanente ale Camerelor, dintr-un total de 23, au votat zilele trecute în favoarea demarării procedurii oficiale de verificare a averii președintelui Klaus Iohannis, conform prevederilor articolului 25 din Legea 115/1996. Întrucît restul parlamentarilor, de la PSD, PNL și UDMR plus minorități au refuzat să susțină propunerea, președintele va rămîne cu averea necercetată, scrie inpolitics.ro.

În cadrul ultimei ședințe comune a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, deputatul AUR, Antonio Andrușceac, a cerut punerea pe ordinea de zi a solicitării cu privire la demararea procedurilor legate de verificarea averii Președintelui României, solicitare făcută oficial de grupul AUR încă de acum 4 luni, dar rămasă pe tușa ordinii de zi.

Președinta Senatului, Alina Gorghiu, a anunțat din capul locului: ”Conștiința mea de avocat o să vă spună că aș vota de 1000 de ori împotrivă dintr-o sută de încercări pentru că nu are logică solicitarea dumneavoastră!”, dar a aceptat supunerea la vot.

În urma votului, doar doi parlamentari de la AUR și unul de la USR au votat pentru demararea procedurilor de verificare a averii lui Iohannis, care ar trebui decisă printr-o Hotărîre parlamentară, restul de 20 de parlamentari prezenți votînd împotrivă, conform stenogramei de ședință.

Articolul Au făcut scut: Cum l-au salvat PSD, PNL şi UDMR pe Iohannis de la verificarea averii apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks