Acasă55AUR cere autorităţilor să publice imaginile cu irlandezul care a pătruns în...

AUR cere autorităţilor să publice imaginile cu irlandezul care a pătruns în clădirea Parlamentului

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită autorităţilor să facă publice filmările cu cetăţeanul irlandez care a escaladat gardul Parlamentului şi a pătruns în clădirea Legislativului, în condiţiile în care cel în cauză ‘a fost surprins de o cameră exterioară de monitorizare video şi putea fi oprit la timp, însă dispeceratul care monitorizează clădirea nu l-a observat’.

‘Considerăm că imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt esenţiale atât pentru a stabili traseul exact al intrusului, cât şi pentru lămurirea opiniei publice. În consecinţă, cerem tuturor autorităţilor competente (MAI, SPP şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5) să publice filmările surprinse de camerele de supraveghere, pentru a putea edifica următoarea întrebare legitimă: Parlamentul României, emblemă a statului român, poate fi spart de orice trecător aflat în stare de ebrietate?’, precizează AUR, miercuri, într-un comunicat de presă.

Potrivit AUR, în noaptea de 26 spre 27 decembrie, cetăţeanul irlandez, în vârstă de 27 ani, a intrat în curtea Parlamentului României în jurul orei 4,00, a escaladat un zid de aproximativ 2 metri, a străbătut o curte de peste 100 de metri, a spart un geam al clădirii şi a pătruns în clădire, evitând toate inelele de pază ale obiectivului. În continuare, a urcat scări până la etajul trei, a străbătut pe întuneric holurile Casei Poporului şi ar fi ajuns lângă sala de arme a Serviciului de Protecţie şi Pază, unde a fost prins de ofiţeri ai SPP, care au alertat Poliţia.

‘Deşi cercetat pentru distrugere şi violarea sediului profesional, cetăţeanul irlandez a fost pus în libertate după doar 24 de ore petrecute în arestul Secţiei 17 Poliţie din Bucureşti, judecătorii considerând că acesta nu prezintă un pericol social. Ulterior, autorităţile nu au mai oferit opiniei publice niciun detaliu privind stadiul cercetărilor. Astfel, circumstanţele în care a avut loc evenimentul au rămas neclare până astăzi’, se afirmă în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks