AcasăPoliticaAurelian Pavelescu: „Pentru a se ajunge la normalitate, CNA trebuie desființat. Pînă...

Aurelian Pavelescu: „Pentru a se ajunge la normalitate, CNA trebuie desființat. Pînă atunci vom sesiza DNA în legătură cu abuzul în serviciu comis de membrii acestui organism”

„Decizia de retragere a licenței Realitatea Plus a avut motive politice! Curtea de Apel București a suspendat Decizia CNA de retragere a licenței Realității Plus până la judecata definitivă. Cu certitudine Decizia va fi anulată, existând o hotărâre a Înaltei Curți, definitivă, într-o speță identică. Toți juriștii, printre care m-am numărat, s-au pronunțat în acest sens, înainte de hotărârea CAB”, scrie, pe Facebook, avocatul Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD.

„Prin urmare, membrii CNA au încălcat cu bună știință hotărârea ÎCCJ, a cărei motivare este exemplară. Textul pe care l-au invocat aceștia fusese deja interpretat de judecători, membrii CNA fiind deplin conștienți de abuz.

Este, prin urmare, vădit, că membrii CNA care-au votat închiderea postului au avut rațiuni de ordin politic. Conduita anterioară a acestora, de sancționare discriminatorie a Realității față de televiziunile care susțin puterea este o dovadă în plus!

Abuzul în serviciu este evident pentru oricine, membrii CNA transformând instituția într-un sediu al dezinformării și manipulării poporului în mod sistematic, din rațiuni politice, pentru beneficii personale și pentru alții, potrivit legii.

Decizia de suspendare a Deciziei CNA este, de asemenea, o dovadă că instanțele de judecată trec printr-un proces de depolitizare, împotriva grupurilor de interese. PNȚCD îi felicită pe acești magistrați. Oare, membrii CNA așteptau o altă soluție, împotriva hotârârii ÎCCJ? Și în ce bază?

CNA a încălcat, de asemenea, extrem de grav, legea audiovizualului și Constituția în timpul procesului electoral pentru alegerea Președintelui României, unii membri putând să fie identificați în Raportul SUA privind anularea alegerilor și, de asemenea, participând activ la acțiuni în afara ordinii constituționale.

Pentru a se ajunge la normalitate, CNA trebuie desființat. Până atunci, procurorii să-și facă datoria! N-am ajuns noi, o țară întreagă, să fim dezinformați și umiliți de asemenea indivizi, care compromit în fiecare zi democrația din România! Legea penală trebuie și va fi aplicată, mai devreme sau mai târziu: tic, tac!”, spune Pavelescu.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks