AcasăStiri generaleBacău: Aproximativ 700 de persoane s-au vaccinat în cele două zile de...

Bacău: Aproximativ 700 de persoane s-au vaccinat în cele două zile de maraton, din Piaţa Tricolorului

Aproximativ 700 persoane s-au imunizat în cadrul maratonului de vaccinare organizat de autorităţi, sâmbătă şi duminică, în Piaţa Tricolorului din municipiul Bacău.

Prefectul Leonard Ioan Bulai a declarat, luni, că cei care s-au vaccinat au ales între serurile de la Pfizer/BioNTech şi Johnson&Johnson.

Astfel, 365 persoane au ales imunizarea cu serul de la Johnson&Johnson şi 318 cu Pfizer/BioNTech.

‘Este evident că acţiunea de vaccinare necesită implicarea tuturor factorilor de decizie şi a autorităţilor, iar atingerea ţintelor propuse depinde de fiecare om imunizat. Dincolo de aceste evenimente punctuale care îşi dovedesc utilitatea, să nu uităm că toate centrele de vaccinare din judeţ funcţionează în permanenţă şi sunt disponibile toate serurile de pe piaţă. Dacă acum un an de zile aşteptam nerăbdători apariţia unui vaccin, acum suntem în situaţia de a putea alege şi cred că este important să reţinem acest aspect’, a declarat, într-un comunicat de presă remis, luni, AGERPRES, Leonard Ioan Bulai.

Weekend-ul trecut au avut loc şi acţiuni de vaccinare cu echipe mobile în localităţile Răchitoasa, Izvorul Berheciului, Damieneşti, Prăjeşti şi Gura Văii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks