AcasăStiri generaleBaschet: NBA - Joel Embiid, depistat pozitiv la Covid-19

Baschet: NBA – Joel Embiid, depistat pozitiv la Covid-19

Baschetbalistul camerunez Joel Embiid, starul echipei Philadelphia 76ers, a fost testat pozitiv la Covid-19, luni, şi va rata mai multe meciuri din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a anunţat presa americană, citată de AFP.

The Athletic şi ESPN, cele două canale media de referinţă pentru baschetul american, au relatat că pivotul de 27 de ani urmează protocolul prevăzut de NBA pentru jucătorii care s-au infectat cu Covid-19.

Embiid ar urma să rateze ‘mai multe meciuri’, conform ESPN, începând cu meciul cu New York Knicks.

Absenţa lui Embiid se adaugă celor ale lui Tobias Harris şi Danny Green, într-un moment în care echipa are cel mai bun bilanţ din Conferinţa Estului de la debutul sezonului, cu opt victorii şi doar două înfrângeri.

Candidat în sezonul trecut la titlul MVP, trofeu care recompensează cel mai bun jucător al sezonului regulat, Embiid are o medie de 21,4 puncte pe meci de la începutul acestui sezon.

AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks