AcasăStiri generaleBihor: 109 adolescenţi vaccinaţi anti-COVID-19; peste 102.400 de persoane imunizate complet

Bihor: 109 adolescenţi vaccinaţi anti-COVID-19; peste 102.400 de persoane imunizate complet

Numărul adolescenţilor vaccinaţi anti-COVID-19 în săptămâna 31 mai-4 iunie, în campania dedicată lor, a fost de 109, a declarat marţi, pentru AGERPRES, medicul şef al DSP Bihor, Călin Sonea.

Potrivit comunicatului comun al Prefecturii şi DSP Bihor, în ultimele 24 de ore au fost imunizate 1.165 persoane. Astfel, bilanţul bihorenilor vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID-19 a urcat la 102.440.

Bilanţul cazurilor active a scăzut la 128 în judeţ, 53 de infectări fiind confirmate în Oradea. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului au fost identificate 13 cazuri, din 549 teste efectuate, precum şi 17 vindecări. În secţiile ATI ale spitalelor din judeţ sunt internaţi 7 pacienţi.

Pentru a treia zi consecutivă nu s-a înregistrat niciun deces de COVID-19 în judeţ, numărul total al acestora de la începutul pandemiei rămânând 1.449.

Totalul dozelor administrate în judeţul Bihor este de 223.237, s-au înregistrat şi 63 de reacţii adverse, totalul cazurilor de la începutul pandemiei este 29.337, iar totalul vindecărilor de la începutul pandemiei, 27.760.

În prezent doar o singură localitate depăşeşte pragul de incidenţă de 2 la mie, respectiv 2,18 la mie, cu doar trei cazuri active. Oradea înregistrează o rată de infectare de 0,23 la mie şi 53 de infectări active.

Dintre cele 101 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, doar şase au incidenţa peste 1 la mie. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks