AcasăStiri generaleBihor: Patru sirieni, depistaţi la graniţa cu Ungaria

Bihor: Patru sirieni, depistaţi la graniţa cu Ungaria

Patru bărbaţi din Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge în Germania au fost depistaţi, luni seară, de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, a informat, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea. Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, luni, în jurul orei 19,00, poliţiştii de frontieră i-au descoperit pe cei patru la aproximativ 150 de metri faţă de graniţă, în timp ce se deplasau, pe jos, spre teritoriul statului vecin. Deoarece nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, pentru cercetări. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 ani. Cu ocazia cercetărilor efectuate, a rezultat că cei patru sirieni intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Germania. ‘În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor patru cetăţeni sirieni, efectuând cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun’, se arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks