AcasăStiri generaleBihor: Premieră la teatrul orădean - 'Gâlcevile din Chioggia', o comedie de...

Bihor: Premieră la teatrul orădean – ‘Gâlcevile din Chioggia’, o comedie de Carlo Goldoni pentru întreaga familie

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea va prezenta duminică, 8 mai, la Sala Arcadia, premiera ‘Gâlcevile din Chioggia’, o comedie de Carlo Goldoni, în regia artistică semnată de Şerban Borda.

Potrivit unui comunicat al Teatrului Regina Maria, ‘Gâlcevile din Chioggia’ este o comedie în trei acte, care aduce în prim-plan viaţa a două familii de pescari dintr-un sat veneţian, între care se iscă un conflict ce porneşte de la o serie de încurcături şi neînţelegeri amoroase.

‘Modul în care evoluează intriga, încercările de reconciliere, şiretlicurile, limbajul, relaţiile dintre personaje creează situaţii de un comic savuros, dar reuşesc să surprindă un tablou de un realism profund’, se arată în comunicat.

Regia spectacolului este semnată de actorul Şerban Borda, decorul este realizat de Răzvan Chendrean, iar costumele de Mădălina Baciu. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Andrian Locovei (Toni), Gabriela Codrea (Pasqua), Anca Sigmirean (Lucietta), Răzvan Vicoveanu (Titta Nane), David Constantinescu (Beppe), Petre Ghimbăşan (Fortunato), Mirela Niţă Lupu (Libera), Lucia Rogoz (Orsetta), Mihaela Gherdan (Checca), Ciprian Ciuciu (Vicenzo), Eugen Neag (Toffolo), Alexandru Rusu (Isidoro), George Dometi (Portărelul) şi Şerban Borda (Canocchia), cu participarea voluntarilor: Kiss-Roth Samuel, Ştefana Duşe, Gyori Isabela şi Crişan Ştefania-Riana.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub opt ani.

Deoarece pentru premieră sunt vândute deja toate biletele, următoarea reprezentaţie este programată pentru duminică 29 mai, tot de la ora 19,00, la Sala Arcadia.

Carlo Goldoni (25 februarie 1707, Veneţia – 6 februarie 1793, Paris) este considerat fondatorul comediei realiste italiene, fiind dramaturgul care a revitalizat forma dramatică consacrată a commedia dell’arte italiană, prin înlocuirea figurilor mascate cu personaje mai realiste, acţiunea evaziv structurată şi adesea repetitivă, cu intrigi bine construite şi farsa sa previzibilă cu un nou spirit plin de umor şi spontaneitate. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks