AcasăStiri generaleBihor: Şapte bazine didactice de înot, în diferite stadii de construcţie; cel...

Bihor: Şapte bazine didactice de înot, în diferite stadii de construcţie; cel aproape finalizat e la Săcueni

Lucrările la cele Şapte complexe cu bazine de înot didactice pentru copiii din judeţul Bihor au fost intensificate în ultimele două luni, cel mai avansat fiind proiectul de la Săcueni, ajuns la un stadiu fizic de 95%.

Investiţia totală din bugetul Consiliul Judeţean Bihor este de peste 17 milioane de euro.

”În ultimele două luni, lucrările la bazinele de înot didactice s-au intensificat şi am făcut paşi importanţi pentru finalizarea acestora, având în vedere că a existat peste un an de întârzieri. Împreună cu colegii de la Agenţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, cu edilii UAT-urilor şi constructorii, am revizuit contractele cu subantreprenorii. Totodată, au fost asigurate materialele necesare construirii într-un ritm rapid şi am făcut plăţile la zi pentru toate lucrările”, a declarat, citat într-un comunicat de presă, vicepreşedintele CJ Bihor, Călin Gal.

Situaţia lucrărilor la cele şapte bazine didactice de înot ce se construiesc în judeţ arată că, la Săcueni, lucrările sunt realizate în proporţie de 95%, în prezent lucrându-se la finisaje, la instalaţiile sanitare şi la montarea mobilierului. La bazinul de la Nucet, stadiul fizic de realizare a proiectului este de 70%, în prezent lucrându-se în interior la sistemul de încălzire, urmând finisajele. La Beiuş, unde lucrările sunt realizate în proporţie de 40%, a fost finalizat subsolul care va adăposti camera tehnică a bazinelor, în prezent lucrându-se la zidărie. La bazinul de înot din Ştei, realizat în proporţie de 50-55%, se lucrează la izolaţia exterioară şi urmează lucrările la acoperiş. La Salonta, lucrările sunt realizate în proporţie de 35-37%, până acum a fost finalizat subsolul clădirii şi urmează lucrările de zidărie. La bazinele de înot din Marghita şi Valea lui Mihai, unde proiectele sunt realizate în procent de 55%, au fost ridicaţi pereţii complexului, se lucrează la izolaţia exterioară, apoi va fi turnat planşeul pentru acoperiş.

Oraşele Săcueni, Beiuş, Ştei, Marghita, Salonta şi Valea lui Mihai vor avea câte un complex cu două bazine de înot didactice, de dimensiuni 25×12,5 metri, respectiv 6×12,5 metri, cu grupuri sanitare, vestiare şi tribune. În Nucet va fi construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25×12,5 metri.

Bugetul alocat de CJ pentru întreaga investiţie a bazinelor de înot este de 35,7 milioane de lei.

Consiliul Judeţean gestionează, prin Asociaţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului.

”Bazinele didactice de înot vor fi destinate şcolilor pentru iniţierea elevilor, iar după orele de înot acestea pot fi deschise şi pentru agrement. Specialiştii în sănătate recomandă pentru prevenţia obezităţii practicarea a minimum 150 de minute de efort fizic moderat/săptămână. Dintre activităţile sportive recomandate, înotul aduce beneficii multiple atât pentru prevenţia obezităţii, cât şi pentru dezvoltarea musculoscheletică armonioasă, prevenţia bolilor cardiovasculare şi a diabetului, prevenţia şi tratamentul bolilor osteoarticulare. De asemenea, includerea programelor didactice de înot în activitatea copiilor a determinat reducerea incidenţei înecului”, se mai precizează comunicatul CJ Bihor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks