AcasăStiri generaleBihor: Tânăr de 18 ani, arestat preventiv pentru tentativă de omor

Bihor: Tânăr de 18 ani, arestat preventiv pentru tentativă de omor

Un tânăr de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, a informat luni Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al instituţiei, prim procuror adjunct Sabău Gligor, în data de 16 aprilie inculpatul a intrat în locuinţa persoanei vătămate, din comuna Avram Iancu, judeţul Bihor, unde, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un corp tăietor-înţepător, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 ore, iar în data de 17 aprilie procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, la finalul dezbaterilor judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks