Biserica Ortodoxă Rusă a creat o rugăciune specială pentru ruşii care îşi caută de lucru, iar rugăciunea a fost aprobată de însuşi Sfântul Sinod, transmite EFE, scrie Agerpres.
”Doamne, Iisuse Hristoase, Creator al lumii şi Creatorul nostru, al tuturor, ai grijă la dorinţele tuturor celor aflaţi în nevoie, cunoscător al dorinţelor noastre (…) şi dă-ne sarcini folositoare!’, se spune în rugăciune. „Acum Te rugăm cu smerenie: dă robului tău (numele) lucrări bune, în care toate cele folositoare se fac spre slava Ta (…) şi primeşte roadele vrednice ale ostenelii sale…”, continuă rugăciunea.
În Rusia, rata şomajului este în jur de 4%, deşi realitatea este că mulţi ruşi câştigă salarii foarte mici la locurile de muncă din economia reală, ceea ce îi obligă să se integreze în economia informală.
Preşedintele rus Vladimir Putin, care se declară credincios, a dăruit Bisericii săptămâna aceasta icoana Sfintei Treimi de Andrei Rublev, expusă în Galeria Tretiakov, decizie pe care nu toţi ruşii au văzut-o cu ochi buni, deoarece în ultimii 20 de ani Patriarhia Moscovei s-a bucurat de numeroase avantaje, iar patriarhul rus Kirill este cunoscut drept un susţintător al Kremlinului.
sursa – AGERPRES
Articolul Biserica Ortodoxă Rusă a conceput o rugăciune specială pentru ruşii aflaţi în căutarea unui loc de muncă apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro