AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Cinci persoane acuzate că furau bani de pe cardurile unor pensionari,...

Bistriţa-Năsăud: Cinci persoane acuzate că furau bani de pe cardurile unor pensionari, reţinute în urma percheziţiilor

Cinci persoane acuzate că furau bani de pe cardurile unor pensionari au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate în data de 15 iunie pe raza municipiului Bistriţa, potrivit comunicatului de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 33 şi 47 de ani şi de doi bărbaţi, de 38, respectiv 40 de ani, toţi din Bistriţa, bănuiţi că, în perioada februarie 2020 – aprilie 2022, ar fi sustras carduri bancare de la şase persoane vârstnice, după care ar fi efectuat tranzacţii financiare, constând în retrageri de numerar şi diverse plăţi.

Prejudiciul fusese estimat la aproximativ 20.000 de lei.

La percheziţii au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru telefoane mobile, trei cartele SIM, precum şi alte obiecte şi înscrisuri cu valoare probatorie.

Cele cinci persoane au fost audiate la sediul Poliţiei municipiului Bistriţa şi ulterior s-a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore.

În cursul zilei de joi, suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea activităţii infracţionale, în cadrul dosarului penal întocmit pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat şi tăinuire.

La activităţi au participat luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti criminalişti din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, iar suportul de specialitate a fost acordat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks