AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Două noi centre de vaccinare deschise în judeţ; toate locurile ocupate...

Bistriţa-Năsăud: Două noi centre de vaccinare deschise în judeţ; toate locurile ocupate până pe 21 martie

Două noi centre de vaccinare anti-COVID, destinate persoanelor cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice, au fost deschise luni în judeţul Bistriţa-Năsăud, toate locurile fiind ocupate până pe 21 martie. Deschiderea celor două centre, programată iniţial pentru mijlocul lunii martie, a fost anunţată la sfârşitul săptămânii trecute de Instituţia Prefectului, iar până luni au fost ocupate toate locurile. Un centru este deschis la casa de cultură din oraşul Năsăud, iar cel de-al doilea – la dispensarul medical din comuna Prundu Bârgăului, persoanele programate urmând să fie imunizate cu vaccinul Pfizer. Potrivit datelor publicate pe Platforma naţională de programare, nu mai sunt locuri libere nici la centrele de vaccinare din municipiul Bistriţa. În schimb, la centrul de vaccinare din curtea Spitalului orăşenesc Beclean, unde se administrează vaccinul Astra Zeneca, există, la această dată, 665 de locuri libere, centrul fiind deschis din data de 15 februarie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks