AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Furnizor de electricitate, acuzat că a tăiat fără aviz coronamentul unor...

Bistriţa-Năsăud: Furnizor de electricitate, acuzat că a tăiat fără aviz coronamentul unor arbori din municipiul reşedinţă

O firmă de furnizare a energiei electrice este acuzată de viceprimarul Bistriţei, Sorin Hangan, că a tăiat fără aviz coronamentul mai multor arbori de pe o stradă din municipiu şi este ameninţată cu măsuri legale.

Lucrările de toaletare a arborilor, care ar fi fost menite să protejeze cablurile electrice, au fost oprite după ce mai mulţi cetăţeni au sesizat autorităţile cu privire la faptul că au fost tăiate toate ramurile copacilor, până aproape de tulpină.

‘Tăierea crengilor la copacii de pe strada Andrei Mureşanu este o acţiune regretabilă, care a cauzat efecte şi prejudicii greu de cuantificat. Intervenţia a fost făcută de o firmă angajată de compania de furnizare a electricităţii fără aviz şi supraveghere de specialitate din partea Primăriei Bistriţa. Toaletarea arborilor de pe această stradă, precum şi de pe altele, era prevăzută în calendarul Direcţiei de Servicii Publice, în perioada în care se pot face astfel de intervenţii. Supărarea oamenilor este cât se poate de justificată şi în cel mai scurt timp vor fi luate măsuri legale împotriva celor responsabili’, a anunţat miercuri Sorin Hangan, pe pagina sa de socializare.

Viceprimarul a mai precizat că a fost constituită o comisie care va diagnostica arborii ‘afectaţi de tăierile necontrolate’ cu un aparat de rezonanţă magnetică, iar cei aflaţi în pericol să se usuce vor fi înlocuiţi ‘pe cheltuiala companiei de electricitate’.

Modul în care au fost toaletaţi arborii respectivi a intrat şi în atenţia Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, care miercuri a aplicat o amendă de 5.000 de lei firmei de furnizare a electricităţii, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către şeful acestei instituţii, Graţian Morariu.

Societatea sancţionată are posibilitatea să achite, în termen de 15 zile, jumătate din amenda minimă, şi anume 500 de lei. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks