AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Peste 6.000 de articole pirotehnice comercializate ilegal, depistate de către jandarmi

Bistriţa-Năsăud: Peste 6.000 de articole pirotehnice comercializate ilegal, depistate de către jandarmi

Peste 6.000 de materiale pirotehnice comercializate ilegal, în special petarde, au fost depistate şi confiscate de către jandarmi la trei agenţi economici din localităţile Năsăud, Maieru şi Prundu Bârgăului, potrivit datelor comunicate luni de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bistriţa-Năsăud.

Cele trei firme nu deţineau autorizaţie pentru comercializarea de obiecte pirotehnice, motiv pentru care se vor alege cu dosare penale.

‘Mai mulţi agenţi economici din Năsăud, Maieru şi Prundu Bârgăului, care nu deţineau autorizaţie în acest sens, au fost depistaţi de către jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale în timp ce comercializau mai multe tipuri de materiale pirotehnice. Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de ‘orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept’, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 1 lit. a, în conformitate cu Legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive’, a transmis IJJ.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării şi, împreună cu actele de sesizare, vor fi predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks