AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Un tânăr de 22 ani, principalul suspect în cazul bărbatului înjunghiat...

Bistriţa-Năsăud: Un tânăr de 22 ani, principalul suspect în cazul bărbatului înjunghiat pe stradă

Un tânăr de 22 de ani este principalul suspect în cazul bărbatului de 30 de ani înjunghiat, vineri, pe o stradă din municipiul Bistriţa, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Atât agresorul, care încă nu a fost prins, cât şi victima sunt din municipiul Bistriţa.

‘Astăzi, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi despre producerea unei agresiuni fizice asupra unui bărbat, de 30 de ani, în municipiu, bănuit de comiterea faptei fiind un tânăr, de 22 de ani. În urma delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cercetările sunt efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de tentativă de omor’, a transmis IPJ.

Bărbatul înjunghiat a avut nevoie să fie resuscitat de către echipajul SMURD care a intervenit la caz, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi supus unei intervenţii chirurgicale. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks