AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Ziua Naţională - marcată fără public şi în carantină, în municipiul...

Bistriţa-Năsăud: Ziua Naţională – marcată fără public şi în carantină, în municipiul reşedinţă

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a anunţat, vineri, că ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României din municipiul reşedinţă va fi una restrânsă şi de scurtă durată, având în vedere contextul pandemic şi faptul că oraşul se află, încă din data de 19 noiembrie, în carantină. Ceremonia va avea loc, ca în fiecare an, lângă statuia poetului Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală, dar fără participarea publicului şi fără paradă militară. ‘Ceremonia va avea loc în Piaţa Centrală, la ora 12,00, la statuia lui Andrei Mureşanu şi constă în intonarea imnului, rostirea unei rugăciuni şi depunerea unei coroane. La aceasta vor participa doar reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, ai Consiliului Judeţean, ai Primăriei Municipiului Bistriţa şi ai Brigăzii 81 Mecanizate ‘General Grigore Bălan’. Întrucât municipiul se află sub restricţiile de carantină pentru combaterea pandemiei cauzate de coronavirus, dar şi pentru că Ziua Naţională a României nu putea să treacă nemarcată de autorităţi, s-a recurs la această variantă restrânsă, simbolică, pentru celebrarea celei mai importante zile a neamului românesc’, se arată în informarea transmisă vineri de Prefectură.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks