AcasăStiri generaleBode, despre senatoarea Şoşoacă: Încalcă deliberat legea; a fost sancţionată contravenţional în...

Bode, despre senatoarea Şoşoacă: Încalcă deliberat legea; a fost sancţionată contravenţional în mai multe rânduri

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat că senatoarea Diana Şoşoacă a fost amendată de mai multe ori pentru nerespectarea regulilor la protestele unde a participat, subliniind că se abţine cu greu să comenteze comportamentul unor parlamentari care aleg deliberat să încalce legea.

Prezent duminică la o emisiune de la Prima TV, Lucian Bode a fost întrebat câte amenzi a primit Diana Şoşoacă pentru încălcarea regulilor la protestele organizate împotriva măsurilor anti-Covid luate de autorităţi.

‘Mă abţin foarte greu să comentez comportamentul unor colegi parlamentari care aleg deliberat să încalce legea. Acesta este, înainte de toate, un act de iresponsabilitate faţă de ceilalţi, care respectă legea, şi indiferent cum te numeşti şi ce calitate ai, să ştii că vei suporta rigorile legii dacă tu deliberat încalci legea (…). A fost sancţionată contravenţional în mai multe rânduri. Conform legii, numărul şi valoarea sancţiunilor privesc strict persoana în cauză şi nu pot să le comunic public, dar vă asigur că de fiecare dată instituţiile statului au aplicat legea şi de fiecare dată când s-a impus o sancţiune, ea a fost aplicată, fie că a fost o sancţiune aplicată în calitate de participant, fie că a fost aplicată în calitate de organizator al unor astfel de manifestări’, a declarat ministrul de Interne.

Lucian Bode a evitat să spună dacă Diana Şoşoacă a plătit vreuna dintre aceste amenzi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks