Bogdan Aurescu a vorbit, la reuniunea ministerială a Alianţei pentru Multilateralism, despre depăşirea crizei sanitare

0
26

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit, miercuri, la reuniunea ministerială a Alianţei pentru Multilateralism, desfăşurată în sistem videoconferinţă, despre măsurile necesare pentru depăşirea crizei sanitare. Evenimentul a fost găzduit de ministrul pentru Europa şi al Afacerilor Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, şi de ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas. Reuniunea s-a desfăşurat în marja segmentului la nivel înalt al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în intervenţia sa, ministrul Bogdan Aurescu a pus accentul pe importanţa consolidării, în actualul context internaţional, a multilateralismului bazat pe reguli, abordarea multilaterală fiind singura prin care se pot depăşi criza sanitară şi consecinţele acesteia. În acelaşi timp, a precizat că vaccinarea împotriva noului coronavirus şi a altor boli trebuie să reprezinte un obiectiv public global de maximă importanţă. În acest sens, a punctat că este necesar să fie intensificate eforturile pentru a reduce decalajul de distribuţie a vaccinurilor între ţările dezvoltate şi cele fragile. În acelaşi timp, a arătat că România a decis, în luna decembrie 2020, să doneze 200.000 de doze de vaccin pentru Republica Moldova. În ceea ce priveşte crearea şi implementarea politicilor de redresare, şeful diplomaţiei române a pledat pentru respectarea drepturilor omului, prin luarea în considerare a nevoilor celor mai vulnerabili, inclusiv ale femeilor şi fetelor, şi pentru consolidarea rezilienţei economice şi sociale, arată MAE. Evenimentul de miercuri a reunit miniştri ai Afacerilor Externe din întreaga lume şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi a oferit oportunitatea abordării unor teme relevante pentru contextul global, precum: drepturile omului în mediul digital; schimbările climatice şi drepturile omului; pregătirea şi răspunsul faţă de criza globală de sănătate. În cadrul discuţiilor a fost reliefată şi dimensiunea de gen. Alianţa pentru Multilateralism reprezintă o platformă informală menită să atragă şi să genereze formate de cooperare flexibile în jurul unor teme de interes pentru susţinerea şi promovarea unei ordini internaţionale multilaterale, bazate pe dreptul internaţional. Alianţa a fost iniţiată de miniştrii afacerilor externe ai Franţei şi Germaniei, în 2019. Printre obiectivele Alianţei se numără: protejarea şi promovarea dreptului internaţional şi a instituţiilor internaţionale, lansarea de iniţiative pentru dezvoltarea şi consolidarea sistemului multilateral; reformarea şi modernizarea organizaţiilor internaţionale existente, pentru a le face mai inclusive şi eficiente în a furniza rezultate tangibile pentru cetăţeni. România s-a asociat, până în prezent, mai multor iniţiative din cadrul Alianţei: Apelul de la Paris pentru încredere şi securitate în spaţiul cibernetic; Declaraţia comună a Grupului de prieteni ai climei şi securităţii. La 24 aprilie 2020, România a andosat, de asemenea, Declaraţia ministerială a Alianţei pentru Multilateralism ‘We need strong global cooperation and solidarity to fight COVID-19’, document care exprimă sprijinul şi solidaritatea pentru demersurile întreprinse în plan multilateral, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19. Totodată, la 7 august 2020, România s-a alăturat declaraţiei ‘Strengthening the multilateral health architecture’, adoptată în urma reuniunii ministeriale din 26 iunie 2020. În cadrul reuniunii platformei, din marja celei de-a 75-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, desfăşurată la 25 septembrie, România a andosat Declaraţia privind principiile Alianţei pentru Multilateralism.

Sursa: AGERPRESS