AcasăStiri generaleBogdan Gheorghiu, la gala de deschidere a UNATC: Le urez succes noilor...

Bogdan Gheorghiu, la gala de deschidere a UNATC: Le urez succes noilor generaţii, putere de muncă şi răbdare

Putere de muncă şi răbdare le-a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, studenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’, la deschiderea anului universitar 2021-2022.

‘La început de an universitar, le urez succes noilor generaţii din arta spectacolului, putere de muncă şi răbdare. UNATC, chiar de la începuturile sale, a fost ‘chemat să dea ţării generaţii de artişti cetăţeni cu o temeinică pregătire, capabili să contribuie la propăşirea artei româneşti’ şi şi-a îndeplinit misiunea cu succes. An după an, de pe băncile sale au ieşit profesionişti de înaltă ţinută, care au excelat dincolo de graniţele ţării. Priviţi şi învăţaţi de la ei, dragi studenţi, fără a uita însă că fiecare ucenic îşi poate depăşi maestrul’, a spus ministrul Bogdan Gheorghiu, la gala de deschidere desfăşurată la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În cadrul evenimentului a fost prezentat şi un fragment din spectacolul de licenţă ‘Neo-Kitsch’, semnat de Sergiu Diţă, masterand la Artă Coregrafică.

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 la UNATC s-a desfăşurat luni, la Sala ‘Ion Caramitru’ a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti.

La eveniment au participat Adrian Cioroianu, profesor universitar şi directorul Bibliotecii Naţionale, preşedintele Institutului Cultural Român, Ana Blandiana, scriitoare şi preşedintele fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, profesori şi studenţi ai UNATC.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks