Acasă93Botoşani: 24 de porci dintr-o gospodărie din Pădureni, ucişi după ce s-a...

Botoşani: 24 de porci dintr-o gospodărie din Pădureni, ucişi după ce s-a stabilit că au pestă porcină africană

Autorităţile sanitar-veterinare din Botoşani au dispus, marţi, uciderea tuturor celor 24 de porci dintr-o gospodărie din localitatea Pădureni din comuna Coşula după confirmarea virusului pestei porcine africane (PPA), se arată într-un comunicat de presă transmis de Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Potrivit sursei citate, confirmarea prezenţei PPA a fost făcută de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, pe baza probelor prelevate de la animale. ‘În data de 8 februarie 2021 a fost confirmată prezenţa virusului PPA la un număr de 6 capete porcine domestice, conform Buletinului de Analiză emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti. În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor şi mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat în data de 9 februarie 2021, la uciderea tuturor porcinelor din focar (24 capete), dezinfecţia exploataţiei/ utilajelor/ echipamentelor şi la ecarisarea cadavrelor prin îngropare şi ardere într-o locaţie stabilită de Primăria Coşula’, se precizează în comunicatul DSVSA. Oficialii DSVSA susţin, de asemenea, că toate animalele ucise, care erau crotaliate, au fost evaluate de o comisie constituită printr-un ordin al prefectului, urmând ca proprietarul să fie despăgubit la valoarea de piaţă a acestora. Ei subliniază că ancheta epidemiologică în acest caz este în desfăşurare. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks