AcasăStiri generaleBotoşani: Anchetă a Poliţiei după ce un elev de la liceul din...

Botoşani: Anchetă a Poliţiei după ce un elev de la liceul din Flămânzi a suferit arsuri prin incendiere

Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală, după ce un elev de la liceul din oraşul Flămânzi a ajuns la spital cu arsuri pe partea superioară a corpului, ca urmare a unei incendieri în timpul orelor de curs, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, nu se cunosc cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, existând informaţii că la momentul respectiv elevii se aflau în sala de curs, fără ca profesorul să fie prezent.

‘În cauză, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta, iar în funcţie de rezultate să fie dispuse măsuri legale’, a afirmat Nenişcu.

Anchetatorii susţin că în sala de curs a fost pulverizat un gaz inflamabil şi a fost aprinsă o brichetă, ceea ce a condus la incendierea hainelor elevului de 17 ani.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani a anunţat că directorul liceului în care s-a produs evenimentul a demisionat din funcţie.

‘Este extrem de dureros pentru întreaga comunitate şcolară. Transmit elevului şi familiei lui întreaga susţinere, sperând să se recupereze cât mai repede. Directoarea liceului şi-a înaintat deja demisia din funcţie, fiind şi dumneaei profund afectată de cele întâmplate’, a declarat inspectorul general Ada Macovei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks